Inapoi pe teren!

et13

Asteptarea ia sfarsit pentru cele 14 companii angrenate in Campionatul Sports Arena – Fotbal. De luni, comunitatea sportiva IT se reuneste la Arena Toni Dobos!

Etapa a 13-a va fi cu noroc pentru doua dintre cele cinci formatii care aspira inca la un loc in Superliga IT. Endava, Oracle, Power Net Consulting, IT United si Optaros, in ordinea sanselor, se infrunta, direct sau indirect, in tentativa de a juca, din toamna, alaturi de “granzi”. Deja in Superliga IT si-au castigat locul IBM, Asesoft, NOD, Gemini Solutions, Axway si Rinf, in vreme ce pentru trofeul Ligii IT se vor confrunta in partea a doua a sezonului, in mod cert, Microsoft, Stefanini si Adobe.

Luni, primele doua meciuri ale Etapei 13 vor opune formatii din prima jumatate a clasamentului, disputa dintre Rinf si Gemini Solutions fiind urmata de cea dintre Axway si IBM. Ziua se va incheia cu o intalnire de gradul 0, Oracle avand nevoie de victorie pentru a termina intre primele 8, in vreme ce IT United, cu trei puncte, ar astepta jocul rezultatelor pentru a prinde Superliga!   

Joi, toti ochii vor fi in special pe meciul Asesoft – Optaros, in vreme ce vineri Endava spera intr-o victorie logica in fata “brazilienilor” de la Stefanini. Cortina peste prima parte a campionatului se va trage cu NOD – Power Net Consulting, “portocala mecanica” avand ocazia de a se bate pentru Superliga, in masura in care, in meciurile anterioare, Oracle sau Endava se vor fi incurcat.

Vezi aici programul ultimei runde a sezonului regulat!

Sezonul de primavara nu se incheie aici: in saptamana imediat urmatoare dandu-se startul Cupei IT, competitie pentru care componenta grupelor va fi stabilita in urma tragerii la sorti de vineri, 17 mai.

Additional information