"Baietii au fost mai buni"

IMG 7668 m

Desi ploaia i-a facut viata grea si nici nu a fost de acord cu toate deciziile arbitrului, echipa Ericsson a dat inca o data dovada de fair-play la finalul intalnirii pierdute cu Luxoft, recunoscand meritele adversarilor.

Dupa 40 de minute de fotbal intens, presarat si cu alunecari ca pe patinuar si suturi luftate din pricina terenului ud, Luxoft a trecut cu 6-3 de Ericsson si ramane neinvinsa in acest debut de retur, cu trei victorii si un egal in cele patru meciuri disputate.

"A fost un meci greu pentru ca a plouat foarte tare si terenul a fost ud, dar ne-am mobilizat. Pasele n-au prea mers din cauza suprafetei, asa ca am jucat mai direct, cu mai multe suturi spre poarta si asa ne-au iesit golurile. Suntem bucurosi pentru victorie; speram sa facem cat mai multe", au declarat cei de la Luxoft.

"A fost un meci greu din cauza conditiilor meteo, dar nu asta ne-a facut sa pierdem. Baietii au fost mai buni, mai motivati", au recunoscut jucatorii Ericsson la final. "Ne-am obijnuit cu aceste scoruri 5-2, 5-3, 6-2, 6-3... Puteti sa puneti la pariuri pe ele", au facut ei haz de necaz, insa au redevenit repede seriosi: "Speram sa ne revenim in urmatoarele meciuri. S-a jucat foarte frumos, dar trebuie sa mai crestem putin nivelul, ca sa fim si noi o echipa mai competitiva, sa punem probleme". Oricum, desi a pierdut, Ericsson se poate mandri cu unul din cele mai frumoase goluri din retur, inscris chiar in minutul 40 de Stefan Matura, dupa o faza fixa lucrata magistral impreuna cu Lucian Avasilencei.

 

Additional information