Sapte goluri si victorii pentru Luxoft si IBM

IMG 8821 m

Luxoft si IBM au inscris de sapte ori in etapa a IX-a si si-au adjudecat o noua victorie - a sasea, respectiv a cincea, spaland gustul amar al infrangerii simtit de ambele cu o saptamana in urma.

Marian Rotariu a deschis repede scorul pentru Luxoft in intalnirea cu AirsoftDrill ('3) pentru ca, dupa cateva minute bune de joc echilibrat, Silviu Haldan sa rupa ritmul cu o dubla. Cu un suflu nou dupa perioada de transferuri, AirsoftDrill a continuat sa fie bataioasa si eforturile i-au fost rasplatite. In doar cinci minute, o dubla a lui Adrian Stoica si inca un gol reusit de George Ungureanu faceau ca situatia de pe tabela sa se echilibreze. Pentru scurt timp insa, caci capitanul Luxoft a iesit la rampa si si-a bagat echipa la pauza cu doua goluri avans.

George Ungureanu a reusit sa reduca din diferenta in debutul reprizei secunde, insa norocul nu le-a mai suras baietilor de la AirsoftDrill pana la final, desi au mai incercat de cateva ori poarta aparata de Florin Pirleci. In zi de gratie, Silviu Haldan a bifat poker-ul, inchizand tabela la 7-4 pentru Luxoft.

"Voiam sa trecem peste infrangerea de data trecuta, sa castigam astazi. Ne-au lipsit doi titulari, insa baietii noi au facut un meci bun, au compensat; ne-am inteles bine in teren si ne-au intrat golurile... Am avut si cateva ratari, dar trecem peste atunci cand avem mai multe goluri decat adversarul. Suntem bucurosi pentru victorie", a declarat Cristi Tocitu, capitanul Luxoft la final.

"Am fost condusi cu 3-0, am egalat la 3-3, dar baietii au fost mai proaspeti fizic si ne-au invins. Felicitari Luxoft", a spus, fair-play Valentin Andrei, liderul AirsoftDrill, la final. El a tinut sa precizeze totusi ca "este 2-1 la victorii pentru noi in meciurile directe", facand aluzie la infruntarile Luxoft - Microsoft disputate pana acum.

"Am dominat de la cap la coada"

Intr-o dispozitie de joc de zile mari, IBM le-a stricat baietilor de la Ymens TeamNet bucuria prezentarii noului echipament de joc, depasindu-i cu 7-3 pe teren.

IMG 9018 m

Alexandru Costea a deschis "ostilitatile" in minutul 5, insa Ymens s-a tinut bine si a pus, ca de obicei, probleme pe contraatac. Dupa mai multe incercari ratate, Remus Pacurar a adus egalarea pentru fostii "diavoli rosii", insa Bogdan Gavan si capitanul Mihai Enache s-au asigurat ca IBM incheie prima repriza in avantaj.

IMG 9056 m

Debutul reprizei secunde a adus doua noi reusite pentru alb/negrii si Ymens si-a amplificat raidurile in incercarea de a-si scoate adversara din dispozitiv. IBM si-a pastrat insa capul limpede si a reusit sa-si conserve avantajul pana la final, impartindu-si frateste inca patru goluri cu Ymens.

"In sfarsit un meci frumos pe care consider ca l-am dominat de la cap la coada. A fost foarte multa sportivitate, ceea ce ne-a placut foarte mult si ii felicitam pe adversari pentru asta, dar astazi am fost mai buni; am avut un portar in mare forma si suntem bucurosi ca am castigat", a declarat la final Mihai Enache. "Chiar ma gandeam ca avem cea mai variata prima echipa, cei mai multi oameni care au jucat titulari... Este complicat sa ne legam si noi daca suntem atat de variati de la meci la meci... Una peste alta, a fost o miscare buna. Felicitari adversarului, a jucat evident mai bine ca noi", a spus si capitanul Ymens TeamNet, Gheo Arama.

 

Additional information